Browserul dumneavoastra nu suporta javascript
ascunde     alege un alt fundal
text mai mic text mai mare
Romana    English

Arhiva

Unde incepe cersetoria, se sfarseste copilaria

06.03.2013

Asociația Telefonul Copilului lansează proiectul „Unde începe cerșetoria, se sfârșește copilaria”, demers care își propune identificarea problemelor principale cauzate de fenomenul cerșetoriei, precum și creșterea gradului de conștientizare cu privire la efectele negative ale fenomenului cerșetoriei în rândul copiilor. Proiectul vine pe fondul  înmulțirii numărului de copii ai străzii în România, dar și a creșterii numărului de cazuri de cerșetorie înregistrate la numărul de telefon 116 111 an de an.

“Ceea ce aduce nou acest proiect este faptul ca activitățile sunt concentrate exclusiv în cadrul comunităților locale în care fenomenul cerșetoriei are loc, reprezentate de toți actorii implicații: copii, părinți, autorități locale (consilii locale, primării, poliție), Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectorate Școlare, organizații neguvernamentale la nivel local ai căror beneficiari sunt și copii de etnie roma, cadre didactice, lideri ai comunităților roma. Ne-am asumat acest demers alături de partenerii noștri pentru că avem convingerea că putem aduce copiii acolo unde le este locul: la școală, nu în stradă. Cu alte cuvinte, fiecare copil merită șansa de a avea o copilărie normală”, a declarat Cătălina Florea, director executiv al Asociației Telefonul Copilului

Proiectul este finanțat de Ambasada Franței și se va desfășura până la data de 31 mai 2013. Partenerii implicați în implementarea initiațivei alături de Asociația Telefonul Copilului sunt Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Ministerul Administrației și Internelor, Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității – Inspectoratul General al Poliției Române, Romtelecom și Cosmote.

Proiectul se va desfășura în unități de învățământ din București sector 5, Ilfov și din 3 județe ale regiunilor Moldova, Transilvania si Muntenia, selectate împreună cu reprezentanții Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane si Inspectoratul General al Poliției Române.

„Prin implicarea în acest proiect, ANITP își reafirmă dorința de cooperare cu societatea civilă în prevenirea traficului de persoane. Mai mult, susținerea pe care o acordăm inițiativei Asociației Telefonului Copilului este o consecință firească a bunei colaborări avute în alte campanii și a rezultatelor obținute în cadrul acestora. Activitățile care vor fi derulate vizează atât o mai bună conștientizare a riscurilor asociate traficului de persoane având ca formă de exploatre obligarea la cerșetorie, cât și identificarea celor mai bune soluții cu caracter preventiv. Agenția este implicată în acest proiect atât la nivelul structurii centrale cât și al Centrelor Regionale, prin organizarea și participarea activă la întâlnirile cu grupurile-țintă”, a declarat Romulus Nicolae Ungureanu, Director Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – MAI.

“Prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor constituie o prioritate a Poliției Române. Apreciem că acest proiect va contribui la o mai bună informare pentru protejarea copiilor, cerșetoria putând genera și alte riscuri pentru aceștia” – declară domnul comisar șef de poliție Constantin Stroescu, șeful Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din IGPR.

Conștientizarea unui subiect atât de sensibil, precum cerșetoria, este vitală pentru copiii vulnerabili care nu cunosc riscurile la care sunt expuși, iar proiectul de față ii va educa și prin componenta de teatru-forum, dezvoltată special în cadrul acestuia, copiii vor intrând ei inșiși în rolul personajelor.  

În urma campaniei de conștientizare, copiii vor ști că nu sunt singuri, vor învăța despre telefonul copilului și vor afla că pot suna la 116 111 atât pentru a se informa, cât și pentru a semnala situații în care viața lor sau a altora este pusă în pericol. De asemenea, vor fi informați asupra instituțiilor abilitate cărora se pot adresa atât la nivel local, cât și la nivel central. Proiectul se adresează unui număr de cel puțin 500 de copii cu vârste cuprinse între 08 – 14 ani, precum și unui număr de cel puțin 110 reprezentanți ai instituțiilor și comunităților locale, în vederea asigurării sustenabilității acestuia. Materialele informative pentru copii includ conținut elaborat pe înțelesul lor sub sloganul „Locul tău este la școală, nu pe stradă”. Pentru reprezentanții instituțiilor și comunităților locale a fost elaborat un material informativ aparte. Toate materialele elaborate vor fi înmânate în cadrul întâlnirilor directe cu copiii și cu autoritățile locale, care se vor desfășura pe parcursul lunii martie.

Proiectul include și o componentă aparte, respectiv o analiză care vizează identificarea principalelor probleme cauzate de fenomenul cerșetoriei. Analiza va fi realizată prin consultarea și colectarea de date din partea atât a comunităților locale, cât și a copiilor, prin intermediul chestionarelor elaborate în cadrul proiectului. Rezultatele vor fi facute publice la finalul proiectului, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, se intenționează ca informațiile colectate în cadrul acestui proiect să fie folosite împreună cu alte studii de cercetare drept suport pentru dezvoltarea unui program strategic de prevenire și combatere a traficului de minori. Toate aceste analize și studii vor sta inclusiv la baza unei dezbateri publice viitoare despre reglementările legislative și procedurile de lucru în vigoare pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei, respectiv a traficului de minori.

În ceea ce privește numărul cazurilor de abuz sexual, trafic, cerșetorie și exploatare prin muncă consiliate la 116 111, conform bazei de date a call center-ului, la nivel național au fost înregistrate 288 de apeluri în anul 2012, reprezentând o creștere de 9,50% față de anul 2011. Distribuția acestor apeluri este următoarea: 16 de apeluri de exploatare sexuală a minorilor, 132 apeluri de cerșetorie și exploatare a minorilor prin muncă, 140 de apeluri reprezentand abuz sexual asupra minorilor.

116 111 este linia europeană de asistență pentru copii, gestionată în România de Asociația Telefonul Copilului. Apelul către 116 111 este oferit gratuit de Romtelecom și Cosmote.


Asociația Telefonul Copilului
Cu o experiență de 11 ani în domeniul protecției drepturilor copilului și ale familiei, Asociația Telefonul Copilului este singura organizație neguvernamentală, non-profit, din România, care pune la dispoziția copiilor și părinților o linie telefonică de asistență la nivel național. 7 zile din 7, între orele 08.00-00.00, Asociația Telefonul Copilului răspunde apelurilor copiilor și părinților la 116 111, număr armonizat european. În perioada 21 noiembrie 2001 – 31 ianuarie 2013, un număr total de 1.852.766.909 de apeluri a fost înregistrat de Asociația Telefonul Copilului, iar dintre acestea au fost identificate 40.666 de cazuri care au necesitat intervenția instituțiilor abilitate. Apelul este oferit gratuit de Romtelecom și Cosmote.
Pentru informații detaliate legate de Asociația Telefonul Copilului și activitatea acesteia, vă rugăm să ne contactați la numerele de telefon: 021 411 23 44 / 0724 310 636, adresa de e-mail telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro sau să accesați website-ul organizației noastre www.telefonulcopilului.ro.