Arhiva
388 de copii din judetul Arad vor beneficia de masuri integrate de imbunatatire a accesului la educatie
05.07.2018Asociația Telefonul Copilului, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, lanseaza proiectul „Măsuri integrate de îmbunătățire a accesului la educație al copiilor din școli defavorizate”, cod SMIS 2014+: 106615.
Proiectul urmărește facilitarea accesului la educație și prevenirea, respectiv reducerea părăsirii timpurii a școlii de către un numar de 388de copii, elevi în cadrul Școlii Generale Adea, Școlii Generale Țipar, Școlii Generale Apateu și Liceului Tehnologic „Francisc Neuman”. În acest sens, proiectul va asigura îmbunătățirea și diversificarea serviciilor educaționale oferite în aceste 4 unitati de învățământ și abilitarea unui număr de 95 de cadre didactice și membri ai echipelor desprijin pentru dezvoltarea și promovarea unor servicii educaționale de calitate, menite să asigure accesul egal la educație al elevilor proveniți din grupuri dezavantajate. Proiectul include, totodată, implicarea unui numar de 400 de părinți în educația copiilor, prin dezvoltarea unor activități specifice.
“Educația eliberează și hrănește potențialul oricărui copil, cu singura condiție ca oricărui copil să i se asigure dreptul la educație. În acest context,proiectul „Măsuri integrate de îmbunătățire a accesului la educație al copiilor din școli defavorizate” pune în lumină un demers firesc, în cadrul căruia parteneriatul dintre societatea civilă, autoritățile locale, școala, părinții și copiii are șansa de a se exercita eficient în sprjinul celor 388 de copii antepreșcolari, preșcolari, copii din învățământul primar si cel gimnazial, implicati in proiect.”, a declarat Cătălina Surcel, manager proiect, Asociația Telefonul Copilului.
Pe parcursul celor 32 de luni de implementare, se vor desfășura activități ale căror principale rezultate așteptate sunt următoarele:
388 de copii din județul Arad beneficiari ai unui pachet de servicii medicale, ai unui pachet de vitamine și minerale și ai unui pachet de igienă personală pe durata a 2 ani școlari
3 pagini web create să funcționeze ca un centru de resurse online pentru grupul țintă al proiectului
300 de ședințe de consiliere psihologică și îndrumare online acordate
400 de părinți beneficiari ai unui program de educație parentală susținut de 20 de educatori parentali formați în cadrul proiectului
388 de planuri educaționale individualizate elaborate, aplicate și monitorizate
400 de scheme de sprijin pentru părinți elaborate, aplicate și monitorizate
evaluarea psihologică a celor 388 de copii incluși în grupul țintă
1 call center operațional dedicat grupului țintă 7 zile din 7
950 de sesiuni de informare, consiliere psihologică și juridică, orientare și facilitare a intervenției instituțiilor abilitate
228 de elevi beneficiari de sprijin pentru înțelegerea noțiunilor predate și efectuarea temelor
95 de cadre didactice sprijinite să-și elaboreze și implementeze planuri de dezvoltare profesională și proiectele educaționale pentru copiii cu risc
3 programe de formare acreditate MEN, 95 cadre didactice certificate
60 de cadre didactice participante la un schimb de experiență structurat în 4 ateliere tematice
95 de cadre didactice beneficiare de instrumente de sprijin în valoare de 100 lei lună
15 cadre didactice beneficiare de stimulente pentru performanță în valoare de 445 lei / lună
1 sală de clasă amenajată și dotată cu echipamente IT
388 de copii, 400 de părinți și 95 de cadre didactice participante la activități extracurriculare
Beneficiarul proiectului „Măsuri integrate de îmbunătățire a accesului la educație al copiilor din școli defavorizate”,cod SMIS 2014+: 106615 este Asociația Telefonul Copilului. Bugetul total al proiectului este 4.774.657,92 lei (valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul social european: 4.058.459.21 lei și valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 314.166,34 lei), iar perioada de implementare a acestuia este 17 mai 2018 – 16 ianuarie 2021.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
…………………………………………………………………..
Date de contact:
Pentruinformații detaliate despre proiectul „Măsuri integrate de îmbunătățirea accesului la educație al copiilor din școli defavorizate”, vă rugăm să ne contactați la numarul de telefon: 0740 111 468, adresa de e-mail catalina.surcel@telefonulcopilului.ro sau să accesați website-ul www.telefonulcopilului.ro